Strategii de adaptare la stres

Strategiile de adaptare la stres pot fi definite ca reprezentând ansamblul eforturilor cognitive si comportamentale destinate controlarii, reducerii sau tolerarii exigentelor, cerintelor externe si/sau interne care ameninta sau depasesc resursele unui individ.

Raspunsurile individului la factori de stres, raspunsuri necesare acestuia pentru a putea face fata situatiilor respective pot fi de natura cognitiva sau afectiva (exemplu: transformarea în plan imaginar a unei situatii periculoase într-o ocazie favorabila de profit personal), dar si forme de comportament (înfruntarea deschisa a problemelor, adoptarea unei conduite de evitare etc.).

Studiile referitoare la strategiile de adaptare au adus o schimbare fundamentala în cercetarile referitoare la stres, prin schimbarea orientarii acestora de la descrierea reactiilor la stres la descrierea si cercetarea modalitatilor prin care individul controleaza factorii si situatia stresanta.

Conform acestui nou mod de abordare a problemelor, stresul nu trebuie cautat nici doar în raport cu individul, nici numai la nivelul evenimentului, ci în relatia individ-mediu. Caracteristicile cantitative si calitative ale unui factor stresor nu influenteaza singure intensitatea starii de stres; reactia negativa la stres este rezultatul dezechilibrului între exigente (interne sau externe) si resursele individului de a face fata acestora. Factorii agresori parcurg mai multe filtre individuale care conduc la amplificarea sau diminuarea reactiilor, în functie de modul în care sunt perceputi (apreciati, evaluati) factorii respectivi.

Principalii mediatori ai relatiei factor de stres-tulburare a echilibrului individual (în principal emotional) sunt reprezentati de:
-perceperea stresului sub influenta: experientei anterioare cu acelasi tip de stres, sustinerii sociale si religioase;
-mecanismele individuale de aparare a Eului, care actioneaza inconstient;
-eforturile constiente: punerea în functiune a unui plan de actiune, recurgerea la diferite tehnici (relaxare, exercitii fizice etc.).

Acesti mediatori sunt antrenati în doua procese de mediere a relatiei: autoevaluarea propriilor posibilitati în raport cu situatia respectiva si strategiile individuale de ajustare în raport cu aceasta.

Evaluarea reprezinta un dublu proces cognitiv de apreciere a gradului de pericol pe care îl prezinta o situatie anumita si care poate afecta individul si a resurselor personale de „coping”. Este vorba de o evaluare primara a potentialului stresant si una secundara a resurselor individuale de adaptare.

Evaluarea primara conduce la stabilirea semnificatiei pentru individ a factorului sau situatiei stresante si, în functie de aceasta, la emotii de o anumita calitate si intensitate:
•pierdere – emotii negative: frica, mânie, rusine etc.
•amenintare
•beneficiu – emotii pozitive: pasiune, euforie

Evaluarea secundara pornind de la întrebarea ce poate face individul pentru a preveni o pierdere, o amenintare sau pentru a obtine beneficiul ajunge la a raspunde prin: schimbarea situatiei, acceptarea ei, fuga, evitare, cautarea unui plus de informatii, a unui suport social, actiune impulsiva etc. Strategiile alese sunt de doua tipuri:

centrate pe emotii: au ca obiectiv reducerea tensiunii emotionale fara a schimba situatia;
centrate pe problema: au ca obiectiv modificarea situatiei, actionând indirect asupra emotiilor.

Procesul de evaluare a relatiilor individ-eveniment este influentat de:

  1. caracteristici individuale (resurse personale)
    credinte
    – religioase (evenimente stresante sunt considerate ca încercari din partea lui Dumnezeu, încercari pe care trebuie sa le acceptam);
    – în propria capacitate de control asupra stresului;
    rezistenta la exigentele exterioare (capacitatea de a tine sub control factorii si evenimentele stresante);
    trasaturi de anxietate, care determina tendinte de a percepe situatiile de viata ca amenintatoare, cu atât mai mult când sunt noi si ambigue.
  2. variabile ambientale, care influenteaza atât perceperea situatiei stresante, cât si alegerea strategiei:
  • caracteristicile situatiei – natura pericolului, durata, iminenta etc.; daca situatia este evaluata ca susceptibila la schimbare, sunt utilizate mai frecvent strategiile centrale pe rezolvarea problemei; daca situatia este considerata ca putând fi transformata sau, din contra, ca nefiind controlabila – se utilizeaza strategii centrate pe reducerea tensiunii emotionale;
  • resursele sociale (suportul social) – reteaua de sustinere sociala a individului, reprezentând ansamblul relatiilor interpersonale ale individului, care-i furnizeaza o legatura afectiva pozitiva (prietenii, dragoste etc.), un ajutor practic (material, financiar), informatii si aprecieri referitoare la situatie; este foarte important modul în care apreciaza individul gradul de sustinere sociala – cu cât îl apreciaza ca fiind mai mare, cu atât îi creste sentimentul capacitatii proprii de control a situatiei si se reduce efectul negativ al stresului.

Modalitati de adaptare

Aceste strategii de relationare cu stresul pot modela conduita afectiva a individului în diferite feluri:

  1. Modificând sensul orientarii atentiei – deturnând-o de la sursa stresului (strategii de evitare) sau, dimpotriva, dirijând-o catre aceasta (strategii de vigilenta).

a.1. Strategiile de evitare conduc la orientarea individului catre activitati de substituire comportamentala sau cognitiva tinzând spre eliminarea tensiunii emotionale (activitati sportive, jocuri, relaxare, loazir etc.). Aceste strategii sunt totusi mai eficace când sunt asociate cu cele de confruntare cu evenimentul.

Printre strategiile de evitare se enumera si o alta subgrupa mai putin adaptativa – cea a strategiilor de fuga – individul crede, de exemplu, ca scapa, se elibereaza de stres, daca bea, fumeaza sau foloseste medicamente; în realitate este vorba doar de un ragaz temporar, putin eficace si cu efecte secundare, pe termen mai mult sau mai putin lung, nedorite, nocive pentru organism, atunci când situatia stresanta dureaza mai mult. Cercetarile arata ca aceste strategii de fuga sunt asociate cu anxietate, depresiune si tulburari psihosomatice.

a.2. Strategiile de vigilenta directioneaza atentia individului spre situatia stresanta pentru a o controla si preveni efectele stresului. Aceste strategii prezinta doua forme: de cautare a unui plus de informatii si de punere în actiune a unor solutii de rezolvare a situatiilor. Acest tip de strategii conduc la scaderea tensiunii emotionale facilitând controlul asupra situatiei. Pot provoca însa si intensificarea starii emotionale, atunci când informatiile suplimentare indica o mai mare gravitate a situatiei decât cea apreciata initial si/sau imposibilitatea de a o rezolva.

  1. Modificând semnificatia subiectiva a evenimentului – recurgând la activitati cognitive, apparent de sfidare: exagerarea aspectelor si implicatiilor pozitive ale situatiei, evidentierea aspectelor umoristice ale acesteia (facând „haz de necaz”), subevaluarea implicatiilor negative, reevaluarea pozitiva etc. Aceste strategii sunt eficace pe termen scurt si când nu exista o rezolvare momentana, pentru ca reduc tensiunea emotionala.
  2. Modificând direct termenii actuali ai relatiei individ-eveniment – prin punerea în functiune a unor eforturi comportamentale active de înfruntare a situatiei-problema în scopul rezolvarii acesteia prin confruntare (spirit combativ) si/sau elaborarea si realizarea unor planuri de actiune. Asemenea strategii determina atât modificarea situatiei, cât si reducerea tensiunii emotionale.

Clasificarea strategiilor si metoda de evaluare a acestora

Plecând de la aceste diferite posibilitati de a face fata evenimentelor stresante se evidentiaza doua functii ale strategiilor de tip coping: influenta asupra starii emotionale si controlul asupra situatiei, asupra problemei care genereaza starea de stres.

Metodologia pentru inventarierea diferitelor strategii se bazeaza pe identificarea modalitatilor de reactie în diferite situatii stresante, având la baza marea variabilitate inter si intraindividuala precum si utilizarea analizei factoriale pe un numar suficient de subiecti.

În scopul evaluarii strategiilor în functie de cele doua dimensiuni principale amintite au fost construite diferite scari-chestionare. Dintre cele mai utilizate se pot prezenta cele în 8 subscari: primele doua vizeaza strategiile centrate pe probleme, iar celelalte sase, pe cele centrate pe starea emotionala:
1. rezolvarea problemei – cautarea de informatii („am stabilit un plan de actiune si m-am tinut de el”)
2. spirit combativ sau acceptarea confruntarii
3. îndepartarea sau minimalizarea amenintarii
4. reevaluarea pozitiva
5. autoacuzare
6. fuga de evitare (mâncând, bând etc.)
7. cautarea unui suport social
8. stapânirea de sine.

Exista  clasificari care împart strategiile în doua grupe mari de evitare si de vigilenta, care opun strategiilor pasive (evitare, fuga, negare, acceptare stoica) – strategiile active (cautare de informatii, sustinere sociala, planuri de rezolvare).

Copingul, mai mult decât o simpla reactie la stres, reprezinta o strategie multidimensionala de control, a carei finalitate este schimbarea, fie a situatiei, fie a aprecierii subiective.

Criteriile de eficacitate a copingului sunt si ele multidimensionale:
-controlul sau reducerea impactului agresiunii asupra starii de confort fizic si psihic conducând la reducerea excitatiei si depresiunii;
-stilul activ centrat pe rezolvarea problemei este mai eficace decât cel pasiv, centrat pe emotie;
-în functie de caracteristicile situatiei, de durata si controlabilitatea ei:
•evitarea este eficace la un stres pe termen scurt;
•strategiile active sunt eficace la un stres pe termen lung;
•strategiile active nu sunt eficace în cazul unor situatii necontrolabile.

Copingul poate influenta si starea de sanatate fizica, influenta însa dificil de evaluat (prin studii prospective, de exemplu, biomedicale costisitoare).

Totusi, exista influente care pot fi identificate:
-influente asupra: frecventei, intensitatii si duratei unor parametri fiziologici (tensiune arteriala, frecventa cardiaca, frecventa respiratorie) si neurochimici de stres (catecholaminele urinare, cortizol sanguin etc.);
-poate afecta direct si negativ sanatatea (risc de morbiditate si mortalitate) când îi corespunde utilizarea excesiva de substante nocive sau activitati cu risc (viteza excesiva);
-strategiile centrate pe emotii pot ameninta sanatatea pentru ca împiedica punerea în functiune a unor comportamente adaptative (de exemplu, negarea unei boli determina consultarea tardiva a medicului).

Teoria cognitiva a stresului prezinta aspecte pozitive pentru ca nu mai considera stresul doar ca un stimul obiectiv amenintator, nici ca un raspuns emotional linear, dependent de gravitatea acestuia, ci ca un proces dinamic mediatizat de alte doua procese – evaluarea cognitiva a evenimentului (controlabilitatea) si strategiile de coping (de control efectiv) – ambele fiind în interactiune. Este importanta prin utilizarea ei în informarea si formarea personalului confruntat cu diferite tipuri de stresuri profesionale si prezentând diferite caracteristici individuale de rezistenta sau, din contra, de vulnerabilitate la stres. Este însa absolut necesar de a nu pierde din vedere întregul psihosocial pe care îl reprezinta individul uman si de a aborda problema formarii unor conduite adaptative multidimensional, asa cum este activitatea profesionala, asa cum este individul si asa cum sunt relatiile individ-activitate.